Speologi, specialiști, cadre didactice și cercetători s-au reunit în această toamnă la Reșița, la invitația Asosciației Speologice „Exploratorii” din Reșița, timp de trei zile în cadrul unei conferințe de protecție a mediului carstic, moment ce s-a dorit a marca cei peste 65 de ani de activitate ai asociației. În urma acestei conferințe, parte a proiectului Ruralkarst, a fost elaborată o rezoluție privind protecția mediului carstic.

Conferința de Protecție a Mediului Carstic s-a desfășurat la Reșița, județul Caraș-Severin în perioada 21-24.09.2023, evenimentul fiind organizat de Asociația Speologică Exploratorii în cadrul proiectului RuralKarst.

La conferință au participat 65 de specialiști din 29 de instituții și organizații: cercetători (Institutul de Speologie Emil Racoviță, Academia de Științe Medicale), profesori (Universitatea București, Universitatea de Vest Timișoara, Liceul Tehnologic Decebal Caransebeș, Liceul de Arte Sabin Păuța Reșița, Colegiul Tehnic Reșița, Colegiul Naţional „Traian Lalescu” Reșița), funcționari publici din instituții deconcentrate (Agenția pentru Protecția Mediului Timișoara, GNM, Direcția Județeană pentru Cultură Caraș-Severin, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate), reprezentanți ai administrației publice locale (Primăria Reșița), companii și regii de stat (Apele Române, Administrația Parcului Național Semenic – Cheile Carașului, Administrația Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița), societăți comerciale (Scanbox București, Graphein Topo București, Wilderness Wilderness Research and Consultancy București), muzeografi (Muzeul Banatului), jurnaliști (Știri din Banat, Jurnal de Caraș, Ragnarok), voluntari (Asociația pentru Dezvoltare Durabilă DAKIA, Prusik Timișoara, Asociația Română de Educație Speologică, Asociația Euroland Banat, WWF România, Asociația Speologică Exploratorii) și elevi din mediul rural.

Au fost susținute 40 de prezentări, expuneri și discuții în cadrul a șapte sesiuni moderate de Atena Groza, dr. Mihai Popa, dr. Oana Moldovan, dr. Mircea Ardelean, Bogdan Bădescu, Teodora Sinculeț, având următoarele tematici relevante pentru gestiunea mediului carstic:

  • Sesiunea a I-a. Implicare instituțională și neguvernamentală.
  • Sesiunea a II-a. Inovare și tehnologie în investigarea carstului.
  • Sesiunea a III-a. Vulnerabilitatea mediului carstic.
  • Sesiunea a IV-a. Mediul rural defavorizat.
  • Sesiunea a V-a. Aplicație în teren – Carstul din zona Anina & Cheile Minișului.
  • Sesiunea a VI-a. Celebrarea organizației Exploratorii 60+ de ani.
  • Sesiunea a VII-a. Acțiuni de conservare; concluzii.

Concluziile prezentărilor și dezbaterilor au fost transpuse în Rezoluția Conferinței de Protecție a Mediului Carstic, cu scopul de a solicita Guvernului României, autorităților publice centrale și locale, instituțiilor deconcentrate, instituțiilor de cercetare și învățământ precum și organizațiilor neguvernamentale să dispună & aplice măsuri prin care să se îmbunătățească gestiunea mediului, acviferelor carstice și peșterilor din România.

Zonele carstice, acviferele carstice și peșterile sunt prezente în 414 (15,4%) de Unități Administrativ – Teritoriale rurale și 73 (27,8%) de Unități Administrativ – Teritoriale urbane, situate în 27 (64%) de județe din România: Caraș-Severin, Bihor, Hunedoara,  Alba,  Argeș,  Gorj,  Harghita,  Arad,  Cluj,  Sălaj,  Vâlcea,  Constanța,  Maramureș,  Mehedinți,  Timiș, Brașov, Bistrița-Năsăud, Dâmbovița, Tulcea, Buzău, Mureș, Prahova, Suceava, Vrancea, Neamț, Covasna și Iași.

Carstul reprezintă cel mai sensibil mediu natural existent, iar acesta se regăsește de foarte multe ori în comunitățile vulnerabile  din  mediul  rural, insuficient deservite, care au nevoie de măsuri corespunzătoare pentru asigurarea unui nivel de trai decent al cetățenilor.

Proiect derulat de Asociația Speologică Exploratorii cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este de a implica 6040 de cetățeni din 27 de județe și 135 de Unități Administrativ-Teritoriale din mediul rural insuficient deservit pentru a gestiona durabil mediul carstic, peșterile și apa subterană.

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro

Cu sediul în Reșița, Asociația Speologică Exploratorii are ca scop cercetarea, explorarea și protecția peșterilor și carstului din România. Având o experiență de peste 60 de ani în domeniu, a implementat până în prezent peste 50 de proiecte, a descoperit, studiat și inventariat peste 1650 de peșteri, a organizat numeroase cursuri și conferințe, aducând împreună voluntari, membri ai comunităților științifice și iubitori ai naturii. Este membră a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii, Federației Române de Speologie, Grupului de Acțiune Locală Clisura Dunării și Asociației Europene Green Belt. Împreună explorăm și protejăm carstul românesc!

Mai multe detalii despre proiect și progresul activităților pe www.exploratorii.org sau Facebook @Speologii.

Rezoluția poate fi citită aici

Comments

  1. Ardelean Stela says:

    Felicitări tuturor organizatorilor și participanților la evenimentele speologice și de protecția carstului !
    Mult succes pe viitor !
    Respect și toată admirația mea pentru frumoasa și pasionanta dumneavoastră activitate ❗ ❤️

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *