5G în avioane – decizia Comisiei deschide noi oportunități de inovare
În curând, pasagerii de la bordul curselor aeriene din Uniunea Europeană își vor putea utiliza telefoanele mobile la capacitatea lor maximă, la fel ca atunci când sunt conectați la rețele mobile 5G de la sol, anunță Comisia Europeană.
Pe lângă tehnologia mobilă din generațiile anterioare, companiile aeriene vor fi în măsură să furnizeze și cea mai recentă tehnologie 5G la bordul avioanelor lor, întrucât Comisia a actualizat decizia de punere în aplicare privind spectrul de frecvențe pentru comunicațiile mobile la bordul aeronavelor, desemnând anumite frecvențe pentru tehnologie 5G în timpul zborului.
Thierry Breton, comisarul pentru piața internă, a declarat că: „5G va permite furnizarea de servicii inovatoare pentru călători și oportunități de creștere pentru companiile europene. Cerul nu mai este limita în ceea ce privește posibilitățile oferite prin conectivitate ultrarapidă și de mare capacitate.”
Începând din 2008, s-au rezervat anumite frecvențe pentru comunicațiile mobile la bordul avioanelor, permițându-le companiilor aeriene să furnizeze servicii de mesagerie, de apeluri telefonice și de date pasagerilor care zboară în UE. Dar ca serviciul să fie furnizat în cabina unei aeronave este nevoie de utilizarea unui echipament special de rețea (așa-numita „pico-celulă”), pentru a conecta utilizatorii și a transmite apeluri, texte și date, de obicei prin intermediul unei rețele prin satelit, între avion și rețeaua mobilă de la sol.