Producătorul român Automobile Dacia, membru al grupului francez Renault, a declarat că profitul său net a crescut cu 5,8% față de anul 2021, ajungând la 527 milioane lei (aproape 107 milioane euro) în 2022, în timp ce cifra de afaceri a crescut cu 19,9%. Vânzările de componente pentru autovehicule și autoturisme au reprezentat 90% din cifra de afaceri a companiei în 2022.

Și producția Dacia a înregistrat creșteri anul trecut. Compania a produs 314.228 de vehicule în 2022, în creștere cu 22% față de anul precedent, arată un raport publicat pe site-ul companiei. În același raport se arată că cel mai bine vândut model a fost Dacia Duster, reprezentând 68% din vânzările totale de unități, urmat de modelele Jogger, Logan și Sandero.

Însă nu numai profitul și cifra de afaceri au fost în creștere ci și cheltuielile, acestea ajungând la 25,3 miliarde de lei. În schimb, cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare au avut o scădere de 9 procente, suma totală cheltuită pentru acest segment fiind de 154,8 milioane de lei.

În 2022, compania a avea un efectiv de 12.209 angajați, în scădere cu 562 față de anul 2021.

Dacia estimează că operațiunile sale nu vor fi afectate semnificativ de războiul din Ucraina și va continua să implementeze produse viitoare, pregătindu-și în același timp produsele actuale pentru noile reglementări europene privind emisiile vehiculelor și standardele generale de siguranță.

Renault a achiziționat Automobile Dacia din România, o companie de stat aflată în dificultate la acea vreme, în 1999. La sfârșitul anului 2022, compania mamă din Franța deținea 99,4% din Dacia.

 

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *